Copiii, dezvoltarea unui potențial spiritual fantastic
Copiii se nasc cu chakra inimii deschisa, cu o energie vibratională înaltă, aflată într-o stare armonica neperturbată, neatinsă, pură. Dacă e să privim un pic lucrurile din perspectiva misiunii pentru care aleg sufletele să vină în acest plan fizic, admirația e cu atât mai mare cu cât, aici pe pământ nimic nu e ușor. Din momentul nașterii începe truda zilnică pentru învățarea lecțiilor, pentru creșterea spirituală, iar acest lucru denotă un curaj deosebit din partea celor care aleg să se reîntoarcă și să reia călătoria tumultuoasă prin această lume. Și noi am ales să ne reîntroarcem, așadar e important să ne privim cu admirație curajul, iar dacă nu am reușit să trezim și să valorificăm potențialul spiritual cu care am venit, putem reuși acest lucru cu copiii noștri.
În prezent putem descoperi și învăța alături de copiii noștri. Provocările emoționale, sentimentul de împlinire si bucuria inocentă a copiilor sunt parte integrantă a experienței cu ei. Fie că înțelegem sau nu, toți copiii se nasc cu ceea ce se numesc abilități extra-senzoriale. Vizibile sau nu, abilitățile extra-senzoriale sunt daruri unice a ceea ce numesc specialiștii – stare de trezire spirituală.
Cum putem identifica aceste abilități? Este destul de simplu deoarece aceste abilități, pentru unii paranormale, ca telepatia, clarviziunea, claraudiția, intuiția hiper-dezvoltată, etc. pot fi cu ușurință observate de un părinte interesat de acest aspect și nu este necesară o cercetare de om de știință pentru a realiza că, uneori copilul intuiește anumite lucruri sau chiar descrie scene din trecutul unei alte vieți. Intuiția se află la baza tuturor conexiunilor cu planul ezoteric, iar câmpul energetic al inimii noastre este cel care hrănește intuiția.
Ca să fructificăm potențialul spiritual al copiilor noștri și să scoatem la luminăabilitățile extra-senzoriale este important să luăm în considerare faptul că nivelul de dezvoltare al inteligenței emoționale a copilului stă în strânsă legătură cu aceste capacități. Este aproape uimitoare această descoperire, însă este perfect explicabilă din punct de vedere științific.
Inteligența emoțională vine cu un vast bagaj de abilități care își au rădăcina în zona emisferei drepte – emisfera creativă și intuitivă. Inteligența emoțională însumează capacitățile de a identifica, evalua și controla emoțiile proprii dar și pe ale celor din jur. Auto-cunoașterea, controlul emoțiilor, stima de sine și automotivarea reprezintă baza domeniului inteligenței emoționale, iar dezvoltând inteligența emoțională a copilului, îi dezvoltăm capacitatea de a intui.
Următorii pași sunt cei care ne îndrumă spre dezvoltarea potențialului spiritual înăscut al copiilor și totodată, această experiență poate fi plină de învățăminte spirituale pentru fiecare dintre noi, scopul înalt fiind evoluția spirituală colectivă.
1. Să le vorbim copiilor despre însemnătatea emoțiilor
Emoțiile cu toate fațetele lor: furie, vinovăție, tristețe, bucurie,etc, trebuie acceptate și explicate ca fiind normale. Copiii sunt ființe ca și noi – au dreptul să experimenteze trăiri și emoții fără a li se cataloga toate acestea drept “ieșiri” de neconceput. Când punem etichete și criticăm o stare sau un comportament fără a-l înțelege, reprimăm sentimentele copiilor, iar reprimările repetate duc la conflicte interioare și/sau răbufniri violente, sub o formă sau alta. Din punct de vedere energetic, aceste reprimări, amplifică nemultumirea și creează un blocaj emoțional care afectează câmpul electro-magnetic al inimii, despre care se cunoaște că este de de 60 de ori mai mare decât cel al creierului. Toate aceste blocaje au repercursiuni in funcționarea câmpului electro-magnetic al inimii și automat acest lucru se rasfrânge asupra funcționării în parametri optimi a capacității extra-senzoriale și posibil asupra stării de sănătate a copiilor. Toate emoțiile și stările negative trebuie exprimate intr-o manieră benefică atât pentru copii cât și pentru adulți.
Cum putem ameliora stările de frustrare si furie a copiilor în trei pași simpli:
a. Identificarea stării (furie, vinovăție, frustrare, dezamăgire, etc);
b. Punerea în lumină a stării printr-o discuție deschisă despre starea respectivă, identificarea și înțelegrea cauzelor care au declanșat starea respectivă;
c. Oferirea posibilității unei descărcări emoționale, benefice până la urmă. De exemplu, dacă copilul este foarte nervos, îi este de folos să aducă in plan conștient acest lucru și chiar să afirme cu voce tare “sunt nervos”, iar ulterior să repete “nervii au plecat, mă simt mai bine” sau orice formulare benefică pentru instalarea stării de bine.
Putem ambala toată această situație cu stările intr-o poveste adaptată fiecărei stări in parte. Nervii pot fi niște mici pitici năzdrăvani care s-au luat la harță pentru că unul dintre ei nu a comunicat eficient cu celălalt, sau piticii au devenit agitați din cauza unor supărări mai vechi care nu au fost spuse la timp vreunui membru din familie. Toate aceste povestioare vor da un final final fericit întregii situații și vor pune punct stării negative cu o porție de râs.
2. Înlăturarea etichetelor „nu ești bun de nimic” sau „ești rău”
De mici fiind ne-am întâlnit cu exprimări din partea părinților care ne etichetau drept copii buni sau copii răi, in funcție de context. A-i spune unui copil toată ziua “ești rău; ești neascultător” îi poate induce automat adoptarea unui comportament care să se incadreze în tiparul creat de părinți. În cazul în care un copil aude in fiecare zi “ești rău” sau “nu ești bun de nimic”, subconștientul lui va găsi să mereu o cale să ofere circumstanțele potrivite pentru a se încadra in tiparul prestabilit. Mai mult decât atât, copilul se va interioriza, își va ascunde emoțiile și va avea răbufniri violente. În situația în care acel copil mai are un frate sau o soră care afișează un comportament mai pe “placul părinților”, sigur vor apărea comparații de genul “tu nu ești la fel de bun ca” sau “tu ești mai rău decât”, care vor amplifica nemultumirea si interiorizarea copilului, iar acest lucru duce automat la blocaje în câmpul energetic al copilului.
Pentru a nu perpetua acest obicei negativ, de asocia faptele cu copilul în sine, este necesar să ne focusăm asupra faptelor și să remediem situațiile conflictuale cu calm. Ceea ce trebuie corectat este fapta în sine, nu copilul!
3. Ascultarea copiilor
Poate părea banal, însa a-i asculta pe copii și a le oferi interes atunci când povestesc câte ceva, poate avea o profunzime deosebită. Copiii adoră să povestească și se simt foarte bine aunci când sunt ascultați. Copiii spun lucurilor pe nume, fără a face prea multe interpretări. Pentru ei totul e simplu și frumos, iar întrebările lor sunt dintre cele mai simple – de ce copacii au frunze?; de ce păsările zboară, iar peștii inoată; unde stă mintea?;vântul are gură?… și muuulte alte întrebări simple care ne dau zen-ul peste cap încercând să le oferim cele mai adecvate răspunsuri. Tocmai această simplitate a lor îi apropie de Divinitate.
Copiii mici sunt niște ființe angelice, cu un suflet curat, frumos și simplu care nu caută să complice lucrurile ci să iubeasca totul așa cum e. În această simplitate a lor se găseste modelul spiritual de care noi avem nevoie. Ei trăiesc in prezent, nu își ocupă gândurile cu probleme din trecut sau griji din viitor – cu alte cuvinte, ei trăiesc prezentul, se bucură de simplitatea vieții și au o intuiție care ne poate oferi nouă adulților multe răspunsuri.
Noi adulții avem tendința să îi discredităm atunci când spunem “sunt doar copii și vorbesc aiureli”. De multe ori, ceea e spun copiii sunt lucuri cu adevărat revelatoare. Tot ce trebuie să facem este să îi ascultăm mai mult si chiar să încurajăm această înclinație a lor spre povestire. Este de datoria noastră de a găsi aceste abilități și a le “hrăni”, astfel încât fiecare copil să poată oferi darul său lumii. A lua în râs și a discredita spusele unui copil, indiferent de lipsa de realism din spusele lui, înseamnă a-i tăia aripile și a-l închide în spatele gratiilor minții noastre.
4. Darul copiilor pentru noi
Pe lângă poftă de viață și bucurie, copiii ne molipsesc adesea cu râsul lor atât de frumos și sincer. E bine să ne bucurăm alături de ei și să aducem această poftă de viață în sufletul nostru. Ne putem reaminti cum am fost copii…cât de minunată era copilăria noastră și cât de important era pentru noi ca mama și tata să ne iubească și să ne incurajeze în ceea ce făceam.
Darul unui copil pentru viața noastră este unul minunat, iar învățăturile lor sunt pline de întelepciune. E important să înțelegem că fiecare copil a venit cu un scop, că are o misiune în această viață, iar una dintre ele este să ne reamintească de simplitate si de bucuria pe care o aveam noi in suflet atunci când eram copii. Este de înțeles așadar de cetrebuie să le oferim cel mai prețios dar al nostru – timpul, pentru că ce dar mai simplu și mai de preț le putem oferi unor maeștri spirituali atât de importanți?!
Se spune atât de frumos in Fericiri: “fericiți cei curați cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Curăția inimii copiilor le permite să vadă, ceea ce ochii omului nu văd, iar bunătatea sufletului lor ar trebui să fie cea mai buna motivare pentru a ne reîntoarce la simplitate, bunătate, altruism și frumos.
Provocările pot fi multe, însă am să îl citez pe băiețelul meu, care pe când avea aproape 4 anișori, mi-a spus ceva extraordinar de înțelept: „știi mami, noi credem că e greu să urcăm un munte, dar după ce am ajuns în vârf vedem că mai avem unul de urcat, și apoi mai vine unul și tot timpul avem de ajuns mai sus, tot mai sus…” Fără să fie nevoie de prea multe interpretări, am înțeles că aceste vorbe semnifică călătoria noastră spirituală.
Așadar, toți copiii au ceva frumos de spus…să-i ascultăm și să înțelegem mesajele lor este ceva ce fiecare dintre noi poate face, iar revelațiile pe care le putem avea ne pot lărgi orizontul pentru a vedea dincolo de ochii minții și a înțelege dincolo de rațional.
