selfie stick-ul: o poveste despre oameni cu bete la/in cap

Stau si ma uit ca tampita la poza al carei titlu este “selfie stick – proaspat aduse in stoc” si nu inteleg in prima faza ce au selfie-urile in comun cu acest minunat anunt ca la aprozarul de pe vremuri. Casc bine ochii si realizez ca aceste pixo-undite sunt defapt niste ustensile mega-avansate, de ultima fita, menite sa usureze munca de sisif a oricarui selfie-st. Ca vorba aia, numai un “selfist” stie cate poze ratate face pana sa aia magiga, aia mega-fashion care va rupe gura wall-ului feisbuccist.

Doamneee, ma uit deja de cateva minute bune la poza cu pricina (foto dreapta) si vazand multitudinea de culori si ordinea minunata in care sunt aranjate pixo-unditele, ma trazneste inspiratia fix in moalele capului de mi se-ncropeste instant o poezie reprezentativa al carei versuri curg unul dupa altul mai ceva ca berea in pahare la festivalul berii:

Ah ce viata minunata

Hai sa  mai pozez o data

Unde stau, cu cine umblu

Ca sa vada tot feisbucu`

Ca ma lafai si-o duc bine

Nimeni nu este ca mine

Mdaaa, pana acum e totul minunat, numai ca imi scapa mie ceva…

Cand Doamne s-a instaurat isteria asta cu selfie-urile?

Nu cred ca am trait pe alta planeta pana acum, dar ma straduiesc sa inteleg fenomenul, sa procesez informatiile, si  se pare ca softul meu da “error”.

Ma cuprinde un sentiment de frustrare si ma pun sa caut pe net “selfie history”. Constat cu stupoare ca primul selfie si l-a facut Robert Cornelius, chimist amator si fotograf din Philadelphia, in anul 1839…Buuuunnn.

1839, pai nu-i chiar asa grav…in 176 de ani de la primul selfie era normal sa apara niste “dracovenii” dintr-astea cum ar spune bunica.

Dar de unde valul asta tsunamic in ultima vreme? Peste tot unde ma uit vad selfie-uri care mai de care mai misto…Selfiuri din vacanta, musai cu turnul Eiffel pe fundal, ca deh, suntem romantici nu gluma,  selfiuri de pe la cafenelele din oras, de prin cluburi, de prin parc, muzee, scoli, din piata, de la biserica, chiar si cimitire, de ma fac sa ma intreb unde le-o sta mintea oamenilor?! Raspunsul tot eu mi-l dau…ca cine ar avea rabdare sa faca o analiza a locului in care e situata mintea omului cand isi face poze singur crezand ca cel mai tare, de parca ar fi descoperit a treia gaura la macaroana…

Ooo, dar cum am putut uita de “crème de la crème” – selfie-urile din baie…adevarate opera de arta. Ce fain arata fata omului incadrata din fundal de wc, vana, hartie igienica si eventual prosoape atarnate….defapt musai sa fie prosoape atarnate, ca altfel n-ar avea valoare pozele… Imaginea de mai jos e fara prosoape, deci nu  e prea cool, noroc ca fatuca s-a pozitionat intr-un loc care ii permite sa-si etaleze trupul de diva, parul proaspat intins cu placa si buzitele tuguiate, toate astea la pachet, ca o minunata rabufnire a unei fantani arteziene dintr-un parc public intr-o zi torida de vara.

No ase, cum zice ardeleanu`, pana aici totu-i bine si frumos…fete de fete, baieti de baieti, băi de băi, dar totusi ma bazaie o nelamurire: daca pozele ieseau si pana acum atat de artistice, de ce s-o fi inventat pixo-undita (selfie stick-ul)?

Constat ca pozele erau oricum “fashion”, insa marea problema era dificultatea cu care se confruntau saracii selfiesti cand voiau sa aiba un cadru mai cuprinzator…cam asa ca in poza de mai jos… Si nu ma pot hotari ce e mai comic, pantofii aia special facuti pentru selfie sau faptul ca de fiecare data trebuiau sa stea cu cate un picior ridicat…:)))

Nu ma pot opri din ras…:)) si ma gandesc doar sa nu fi ratat vreo ipostaza de selfist pentru a nu rani orgoliul niciunui selfie-st inrait.

Defapt, de stau sa ma gandesc bine, sigur am ratat muuuulte ipostaze, ca a naibii de creativi sunt astia de-si fac poze singuri.

Creativitatea li se trage de la plicitiseala….se plictisesc repede si cauta intotdeuna sa se intreaca in fundaluri si pozitii care mai de care mai provocatoare.

Zici ca dau intrecere unii cu altii…parca ii si aud: “ooo, ala s-a pozat cu crocodilu` la zoo, ia hai sa merg eu intr-o vacanta exotica sa ma pozez cu un cap de rechin, ca pe asta n-o mai intrece nimeni”

Ioi Istenem, cum ar zice unguru`, cand Doamne s-or da pe brazda? Nu de alta dar ma trec fiorii pe sira spinarii cand ma gandesc cum e sa-ti faci selfie pe furtuna sau pe vagoanele de tren sau precum ziceam – langa capul rechinului…

Ma intreb cum o fi peste vreo 5-10 ani cand nici macar o amarata de ciorba n-o sa poti manca linistit la un restaurant ca o sa-ti intre in farfurie „betele de selfie” ale vecinului care tocmai se pozeaza in timp ce soarbe o spagheta impreuna cu iubita, care se chinuie de doua ori mai mult – sa-si tina buzitele suficient de tuguiate si sa mimeze indragosteala fara sa scape spagheta din gura…

Simt ca devin sarcastica si nu vreau, dar pe bune???…Chiar asa o sa ajungem ca donsoara de mai jos care nu stiu de ce se mira?!…oare se mira de faptul ca nu au si cei de la masa alaturata un bat, sau e asa de fitza mirarea, ca sa posteze pe facebook si sa spuna – “oo, dar ce-am putut sa fac… va vine sa credeti ca mi-am comandat mancare?”

Mda, se pare nu e normal ca oamenii sa manance…

M-aam lungit cu vorba si nu ca nu mi-ar placea, dar ma fulgera prin minte gandul ca daca stau si scriu, poate nici in trei ani de zile nu reusesc sa surprind tot ce tine de domeniul selfistic.

Marii cercetatori de prin toata lumea (nu ma pun sa-I numesc ca e lista prea lunga), spun ca cei care si fac poze singuri sufera de o dereglare psihica…

Bun, bun, pe astia selfisti  as putea spune ca-i inteleg. Sa zicem ca n-au ce face saracii si isi alimenteaza dereglarea psihica cu si mai multe selfie-uri, dar pe astia de-au conceput si creat „slefie-batul”, unde sa-i incadrez?

Constat ca la intrebarea asta, iar imi da eroare softul….sau cum zic matematicienii, imi da cu virgula…

Pot sa imi imaginez (sau nu) cum o sa fie peste cativa ani…seflie stick-ul (pixo-undita) sau cum vreti sa ii spuneti, va fi nelipsit din viata omului dereglat…In poseta doamnelor va fi nelipsit ca rujul, iar pentru domni…hmm, pentru domni pot sa spun ca va fi al doilea bat important de la purtator J

Nu va prapaditi de ras pentru ca daca n-ar fi trista situatia cu selfie-batul, ati avea tot dreptul sa radeti pana va dor maxilarele…

Ce mai pot sa spun este ca adevaratul declansator al “fenomenului selfie” n-a fost nicidecum Robert Cornelius ci un alt personaj, cu adevarat fascinant.

Toata lumea incearca sa il imite azi, insa originalul este unul autentic si nu poate fi egalat.

Asadar, nu are rost sa se arunce nici un selfist in competitie cu un altul pentru ca originalul (din poza de mai jos) nu poate fi intrecut.

Celor  care totusi nu se pot dezlipi de selfie-stick, le recomand sa consume ghimbir, ginseng, ginkgo biloba si altele din categoria“produse pentru oxigenarea creierului”, ca altfel o sa ajungem sa traim vremurile in care vom avea selfie stick-uri intrauterine, pentru nou nascutii care vor sa capteze din prima clipa a vietii, cele mai inedite pozitii si cele mai provocatoare fundaluri…

😀